Date și fapte despre o cultură antică

Perioada preistorică (5000-3000 î.Hr.): Cultura neolitică, vânătorii nomazi se stabilesc în Valea Nilului, dezvoltarea credinței în viața de apoi
Dinastiile XXI – XXX (aprox. 3000 – 2665 î.Hr.): Regele Menes unește Egiptul de Sus și de Jos; Memphis devine capitala regatului; se dezvoltă hieroglife; conflictele dintre diferite centre de putere zguduie tânărul stat.
Dinastiile XXI – XXX (aprox. 2665 – 2155 î.Hr.): Imhotep construiește Piramida în trepte a regelui Djoser în Saqqara. Marii constructori de piramide, Khufu, Khafre și Menkaure, ridică monumente funerare colosale în Giza. Faraonii își pierd puterea în favoarea prinților minori din provincii, ceea ce duce la o criză economică.
Dinastiile XXI – XXX (aprox. 2155 – 2130 î.Hr.): O perioadă de conducători slabi și războaie civile. Recoltele deficitare și administrația disfuncțională au dus la foamete.
Dinastiile XXI – XXX (aprox. 2130 – 1785 î.Hr.): Sub Mentuhotep I, prinții tebani au realizat a doua unificare a regatului. Teba a devenit pentru scurt timp capitala întregii țări.
Dinastiile XXI – XXX (aprox. 1785 – 1550 î.Hr.): Folosind noua tehnologie de război a cailor și carelor de luptă, hicsoții au avansat în Egipt dinspre nord-est, au ocupat Delta și au cucerit Memphis.
Dinastiile XXI – XXX (aprox. 1550 – 1070 î.Hr.): Reunificarea țării și eliberarea de sub dominația străină. Egiptul se bucură de prosperitate economică și de o epocă de aur culturală; Ramses al II-lea se numără printre cei mai faimoși conducători ai vremii.
Dinastiile XXI – XXX (aprox. 1070 – 332 î.Hr.): Scurta perioadă de prosperitate a fost urmată de o perioadă de greutăți, timp în care asirienii și perșii au alternat cu conducătorii egipteni.

A treia perioadă intermediară (cca. 332 – 30 î.Hr.):
332 î.Hr BC: Alexandru cel Mare a cucerit țara și a fondat Alexandria. Timp de 300 de ani, Egiptul a fost centrul culturii și artei grecești.

Perioada târzie (aprox. 30 î.Hr. – 395 d.Hr.):
Stăpânirea bizantină și epoca creștină: Țara intră sub stăpânire romană și devine provincie romană.
cca. 395 – 640 d.Hr.: Biblia este tradusă în limba coptă, iar creștinismul devine religia principală.
Imperiul Califat aprox. 640 – 935 d.Hr.: Trupele islamice cuceresc Egiptul și stabilesc Fustat drept capitală.
935 – 969 d.Hr. Ichshidizi: Abbasidele din Bagdad numesc guvernatori turci în Egipt. Izbucnesc conflicte severe între creștini și musulmani, iar araba înlocuiește din ce în ce mai mult copta.
969 – 1171 d.Hr. Fatimide: Fatimidii au fondat Cairo și au deschis o universitate islamică în Moscheea Al-Azhar.
1171 – 1250 Aiubide: Construcția cetății.
1250 – 1517 Mameluci: Mamelucii au condus, iar s-au construit moschei, școli și mausolee.
1517 – 1798 Otomani: Egiptul devine parte a Imperiului Otoman, iar populația scade drastic.
1798 - 1801: Stăpânirea franceză
1805 – 1952 M. Ali și succesorii săi: Mohammed Ali ajunge la putere. Scopul său principal este de a construi o elită industrială și educațională modernă pentru a conduce Egiptul spre independență.
1882 – 1952, dominația britanică: În urma revoltelor, britanicii au ocupat Egiptul.
1898 - 1902: Construcția primului baraj din Assuan.
1914: Anglia elimină stăpânirea turcească și declară Egiptul protectorat.
1922: Anglia recunoaște independența Egiptului. Înaltul Comisar Britanic își păstrează privilegiile. Canalul Suez și Sudanul rămân ocupate.
1937: Regele Farouk I urcă pe tron.
1942: Regele Farouk I este forțat prin forță să instaleze un guvern pro-britanic. Țara devine un câmp de luptă. Generalul Rommel mărșăluiește spre Al Alamein, unde este învins de trupele britanice.
1946: Trupele britanice se retrag, cu excepția Zonei Canalului.
1948: Înfrângerea statelor arabe împotriva statului Israel.
1952: Regele este răsturnat. Intră în vigoare un program cuprinzător de reformă. Monarhia este abolită. Egiptul devine republică. Nasser devine președinte. Trupele britanice părăsesc țara. Naționalizarea Canalului Suez este urmată de criza Suez. Israelul avansează în Peninsula Sinai. Trupele aeropurtate britanice și franceze ocupă Zona Canalului.
Criza Suezului din 1952: Egiptul și Siria se unesc pentru a forma Republica Arabă Unită (RAU).
1960: Naționalizarea economiei, politici ale socialismului arab.
1965: Încetarea relațiilor diplomatice cu Republica Federală Germania odată cu stabilirea relațiilor cu Israelul.
1967: Războiul de Șase Zile. Egiptul închide Golful Aqaba, după care Israelul ocupă Peninsula Sinai până la Canalul Suez pe 5.6 iunie.
1970: Președintele Nasser moare, Sadat devine noul președinte.
1971: Inaugurarea barajului de la Assuan de către președintele Sadat.
1972: Relațiile diplomatice cu Republica Federală Germania vor fi reluate.
1973: Războiul din Octombrie – din cauza presiunilor din partea marilor puteri, se convine asupra unui armistițiu cu Israelul. Președintele american Nixon vizitează Egiptul.
1977: Sadat călătorește la Ierusalim pentru negocieri.
1979 - 1980: Tratat de pace între Egipt și Israel. Restituirea unei părți din Peninsula Sinai. Relații diplomatice cu Israel.
1981 / 82: Președintele Sadat este asasinat; Hosni Mubarak îi succede la putere. Israelul returnează restul Peninsulei Sinai.
1989: Israelul restituie enclava Taba din Sinai. Egiptul este readmis în Liga Arabă, chiar dacă nu a revocat tratatul de pace cu Israel.
1990 / 91: În criza din Kuweit și în Războiul din Golf, Egiptul joacă un rol principal în alianța anti-irakiană care alungă armata irakiană din Kuweit.
1999: Hosni Mubarak este ales pentru a patra oară pentru un alt mandat de șase ani.
2001: Hosni Mubarak încearcă să medieze între palestinieni și israelieni.
2005: În urma unui amendament constituțional, primele alegeri prezidențiale cu mai mulți candidați au avut loc în septembrie 2005. Mubarak a fost ales pentru al cincilea mandat.
2007: Reformă constituțională: Eliminarea formulărilor cu referințe socialiste.
25. Ianuarie 2011: Începutul revoluției Facebook
26. Ianuarie 2011: Mii de tineri protestatari se mobilizează prin intermediul rețelei de socializare Facebook și al rețelei de microblogging Twitter. Ambele servicii sunt ulterior blocate în Egipt.
11. Februarie 2011: Vicepreședintele Omar Suleiman a anunțat că Mubarak se retrage. Guvernul interimar va fi acum Consiliul Suprem al Forțelor Armate. Anterior, armata promisese reforme constituționale și alegeri libere.
13. Februarie 2011: Consiliul Militar Suprem suspendă constituția, dizolvă ambele camere ale parlamentului, anunță un referendum privind o nouă constituție și anunță la televiziunea de stat că alegerile vor avea loc în septembrie, conform planificării inițiale.
16/17 Iunie 2012: Fostul membru al Frăției Musulmane, Mohammed Morsi, câștigă alegerile prezidențiale cu 51,7% din voturi.
30. Iunie 2012: Mohammed Morsi depune jurământul oficial de învestire în funcție.
22.-30. noiembrie 2012: Președintele își acordă mai multă putere, declanșând zile întregi de proteste. Comitetul constituțional, dominat de islamiști, promovează proiectul de nouă constituție al lui Morsi.
15/22 decembrie 2012: În două runde de referendumuri, egiptenii au aprobat constituția cu 63,8% din voturi. Cu toate acestea, prezența la vot a fost scăzută.
25. Ianuarie 2013: Sute de mii de egipteni protestează împotriva președintelui Mohammed Morsi.
30. Iunie 2013: Proteste în masă izbucnesc din nou. Milioane de oameni cer demisia lui Morsi.
1. Iulie 2013: Șeful armatei egiptene le oferă islamiștilor și opoziției 48 de ore pentru a găsi o soluție.
2. Iulie 2013: Președintele Mohammed Morsi refuză să demisioneze.
3. Iulie 2013: Armata îl detronează pe președintele Mohammed Morsi.
4. Iulie 2013: Președintele Curții Supreme, Adli Mansour, este numit președinte interimar. Conducerea Frăției Musulmane este arestată.
8. Iulie 2013: Adli Mansour anunță calendarul unei reforme constituționale, precum și al alegerilor prezidențiale și parlamentare. Acestea urmează să aibă loc până la mijlocul lunii februarie. Frăția Musulmană refuză să participe la proces.
9. Iulie 2013: Președintele interimar Adli Mansur îl numește pe economistul Hazem Al Beblawi în funcția de șef al guvernului de tranziție și pe liderul opoziției Mohammed ElBaradei în funcția de vicepreședinte.
26/27 iulie 2013: Fostul președinte Mohammed Morsi, aflat în închisoare, este anchetat pentru suspiciunea de crimă și conspirație cu gruparea militantă Hamas.
7. august 2013: Președintele interimar al Egiptului declară că eforturile diplomatice pentru o soluție pașnică la conflict au eșuat.
11. august 2013: Forțele de securitate anunță evacuarea a două tabere de protestatari islamiști din Cairo.
14. august 2013: Forțele de securitate evacuează taberele de protestatari. Egiptul declară stare de urgență timp de o lună, cu o stingere de noapte. Vicepreședintele Mohammed ElBaradei demisionează din cauza evacuării violente a taberelor de protestatari.
5. septembrie 2013: Ministrul egiptean de interne supraviețuiește unui atac cu bombă la Cairo, iar starea de urgență este prelungită cu două luni.
23. septembrie 2013: O instanță egipteană a ordonat interzicerea organizației Frăția Musulmană.
12. Noi 2013: Starea de urgență este ridicată.
25. Noi 2013: Frăția Musulmană este clasificată drept organizație teroristă de către guvernul de tranziție.
14. Ianuarie 2014: Poporul egiptean votează noua constituție.
18. Ianuarie 2014: 98,1% au votat în favoarea noii constituții, dar prezența la vot a fost sub 40%.
27. Ianuarie 2014: Comandamentul Suprem al Forțelor Armate Egiptene l-a nominalizat în unanimitate pe șeful armatei, Abd al-Fattah al-Sisi, drept candidat la președinție.
30 mai 2014: Fostul șef al armatei, Sisi, câștigă alegerile prezidențiale cu peste 90% din voturi. Hamdin Sabahi, singurul său contracandidat, primește doar 3%. După ce declară că alegerile au fost nedrepte, acesta își recunoaște înfrângerea.
3. Iunie 2014: Comisia electorală îl declară pe Sisi următorul președinte al Egiptului.
9. Iunie 2014: Guvernul interimar susținut de armată a demisionat. Prim-ministrul interimar Ibrahim Mahlab a explicat după demisie că acest lucru i-a oferit noului șef de stat, Sisi, oportunitatea de a forma un cabinet ales de el.