Mexicul este străbătut de lanțuri muntoase mari, Sierras. În mijloc se află văi și platouri înalte. Aproape două treimi din țară sunt formate din aceste platouri, care au o înălțime între 1.000 m și 2.400 m. Sierra Madre Occidentală formează granița cu Pacificul, Sierra Madre Orientală cu Golful Mexic. Ambele lanțuri muntoase au o lungime de 1.200 km. Centrul geografic al Mexicului, Mesa Central (platoul înalt central), este un lanț muntos de origine vulcanică. Se întinde în direcția est-vest. Cuprinde cei mai înalți munți din Mexic: Pico de Orizaba, 5.639 m, Popocatepetl, 5.452 m și Ixtacchiuatl cu 5.286 m. Limita către Pacific în sud este Sierra Madre del Sur. De-a lungul
Sierra de Chiapas se învecinează cu Guatemala. Doar Peninsula Yucatan este o câmpie fără cote semnificative.

Zonele de câmpie și zonele de câmpie apar doar în regiunile de coastă. În est, exact acolo unde vă aflați, există mlaștini și terenuri aluviale, fâșii de lagună și parțial și junglă în fâșia plată de coastă.

O mare întindere de deșert acoperă nordul Mexicului, în principal statul Chihuahua. Cele mai mari zone deșertice învecinate sunt în statele Sonora și Baja California.

Distribuția naturală a apei în Mexic este foarte dezechilibrată. În nord, în special, râurile care se varsă în Pacific pot fi folosite doar în regiunile de coastă. Ei nu ajung în vasta întindere a deșertului din nord. Chiar și în centrul Mexicului, există puține râuri care sunt viabile din punct de vedere economic. Pe de altă parte, regiunea de sud a golfului cu sistemul fluvial Grijalva și Us umacinta este copleșită de apă. Aceste două râuri furnizează 28% din volumul total de apă al Mexicului către Golf. Cu toate acestea, aceste două râuri sunt, de asemenea, improprii ca rute de comunicație și transport. Deși Rio Bravo (râul de graniță cu SUA, pe care gringos îl numesc Rio Grande) este foarte lung, cu 2.800 km, aproape că nu poartă apă (doar 1,5% din volumul total de apă).

Sursa: Karl-Wilhelm Berge și Angelika Erdmann: Reise-Handbuch Mexico. Dormagen 1994.